Anatomia genunchiului

Pentru a înţelege mai bine cum apar diversele leziuni în interiorul genunchiului, este bine să deprindem câteva noţiuni de anatomie.

Articulaţia genunchiului conţine oase, ligamente, tendoane, muşchi, nervi şi vase de sânge. Este formată din extremitatea inferioară a femurului (osul coapsei), extremitatea superioară a tibiei (osul mare al gambei), iar anterior se află un os mobil, palpabil – rotula sau patela.

Articulaţia genunchiului este de tip sinovial, adică este îmbrăcată de o capsulă ligamentară care produce lichid sinovial, cu rol de lubrifiant.

Suprafeţele osoase care privesc articulaţia sunt tapetate de cartilajul articular. Acesta are rolul de a absorbi şocuri atunci când două oase vin în contact, având suprafaţa netedă, lucioasă, de consistenţă elastică, astfel încât contactul să fie cât mai atraumatic.

Ligamentele sunt benzi dure de ţesut care leagă oasele între ele. Pe fiecare parte a genunchiului se găseşte ligamentul colateral medial (LCM) şi ligamentul colateral lateral (LCL).

În interiorul articulaţiei se găsesc două ligamente încrucişate: ligamentul încrucişat anterior (LIA) şi ligamentul încrucişat posterior (LIP). Ligamentele colaterale au ca rol stabilizarea genunchiului în plan frontal (stânga-dreapta), iar cele colaterale în plan anteroposterior (împiedică genunchiul să fugă în faţă sau în spate).

Pe suprafaţa tibiei sunt aşezate două inele fibroase denumite meniscuri. Meniscul intern se mai numeşte şi medial, iar cel extern – lateral. Acestea funcţionează ca două “garnituri” cu rol de absorbţie a şocurilor, de distribuţie uniformă a presiunilor şi de stabilizator al genunchiului, împreună cu ligamentele.