Artroza acromioclaviculara

Poate avea drept cauză o disjuncție acromio-claviculară veche sau poate evolua și în absența traumei.
Simptomele caracteristice sunt durerea nocturnă și diurnă, jenă la ridicarea brațului deasupra capului.
Clinic se observa crepitus și durere la compresie axială sau la încrucișarea brațelor.
Radiologic apar semne de artroză precum prezența osteofiților, îngustarea spațiului articular, modificări atrofice sau hipertrofice.
Artroscopic poate fi vizualizată direct această articulație, dar, mai frecvent, este inspectată și “atacată” din spațiul subacromial.
Tratamentul poate fi la început conservator, medicamentos, dar pe măsură ce durerile devin importante, se impune un gest chirurgical artroscopic sau deschis. Se poate practica artroscopic decompresie subacromială cu rezecția osteofiților sau chiar rezecția porțiunii claviculare externe (procedura Mumford).