Leziune de menisc

Leziunea de menisc este de departe cel mai frecvent tip de traumatism la nivelul genunchiului. Apare, de obicei, printr-o mişcare bruscă de răsucire a genunchiului în timpul mişcării, mai ales în cadrul activităţilor sportive. De obicei, genunchiul se umflă la câteva ore după traumatism. Toate tipurile de leziuni de menisc se pot trata artroscopic prin excizie parţială (se scoate porţiunea ruptă de menisc) sau sutură.

Meniscul se poate rupe de mai multe ori!

Simptome

Dacă în urma unei traume suferite la genunchi se dezvoltă gradual (ore-zile) un edem, probabil avem de-a face cu o entorsă sau cu o leziune de menisc. Când nu putem relata un traumatism recent, edemul are alte cauze: artroza (boală degenerativă de cartilaj), guta (acumulare de depozite cristaline în articulaţie), condrocaalcinoza (depozite de calciu în articulaţie) sau infecţie (genunchi roşu, dureros la palpare).

În general însă, la ruptura de menisc apare durerea, în special când piciorul este în extensie. Durerea poate să fie moderată şi să nu afecteze considerabil activităţile zilnice ale pacientului. Durerea severă apare atunci când un fragment de menisc rămâne între femur şi tibie.