Leziuni de labrum articular

Labrul articular este o structură fibrocartilaginoasă care asigură congruența parțială între capul humeral și glenă. El mărește suprafața glenoidiană la 75% din capul humeral în plan vertical și 57% în plan orizontal.

Rupturile și modificările degenerative ale labrului devin mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă. De aceea, trebuie luat în considerare procesul normal de îmbătrânire atunci când se evaluează această formațiune anatomică. Totuși ele sunt de multe ori traumatice, consecutive luxațiilor și subluxațiilor gleno-humerale.

Modificările degenerative pot rămâne asimptomatice, dar rupturile mai mari pot provoca senzații de blocaj. În cea mai mare parte, simptomatologia este guvernată de evenimentul și mecanismul cauzal (luxația).

Nu există teste specifice pentru leziunile labrale. Rareori prin exercitarea unei presiuni cap humeral-glenă se pot decela click-uri cauzate de fragmentul labral prins în articulație.

Imagistic cel mai important este examenul IRM care poate decela, clasifica și stadializa leziunea.

Tipologia leziunilor labrale este dată de modelul rupturii (flap, toartă de coș, longitudinală sau degenerativă) și de localizarea ei. De aceea, labrul articular a fost împărțit în 6 zone diferite (superior, antero-superior, antero-inferior, inferior, postero-inferior, postero-superior). Leziunile situate deasupra liniei ecuatoriale a glenei se asociază adesea cu leziuni de coafă și de tendon bicipital (zonele I, II si VI), iar cele inferioare liniei ecuatoriale sunt asociate frecvent cu instabilitatea de umăr (zonele III, IV si V).